Iașiul și Chiajna, fără speranțe: „Nu au dreptul de a juca în Liga I, pot obține și 7 licențe”

Iașiul și Chiajna, fără speranțe:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSMS Iași și Concordia Chiajna „pot obține și șapte licențe nu numai una”, dar tot nu au dreptul de a evolua în sezonul viitor al Ligii I după ce au retrogradat sportiv, susține președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, într-o declarație acordată, joi, agenției MEDIAFAX.

Oficialul FRF se consideră adeptul aplicării criteriului sportiv și menționează că există un interes pentru ca astfel de informații privind o eventuală rămânere în Liga I a celor două echipe să se vehiculeze în mass-media. „E vorba de un interes al cuiva. Eu am vorbit la Adunarea Generală despre criteriul după care se produce sistemul de promovare și retrogradarea, adică cel sportiv. Deci patru au retrogradat, patru trebuie să promoveze. De asemenea cele care nu au obținut licență (n.r. – Rapid și U Cluj) nu au loc în Liga I. Cele care au obținut licență au loc în Liga I, dar ținând cont de criteriul sportiv. Cele două nume despre care s-a vorbit ( n.r. – CSMS Iași și Concordia Chiajna ) din punct de vedere sportiv nu au obținut acest drept. Mai departe pot obține și șapte licențe nu numai una”, a declarat Sandu pentru MEDIAFAX.

Președintele speră ca membrii Comitetului Executiv să aplice cu rigurozitate regulamentul, indiferent de prevederile contractului de drepturi de televizare a meciurilor din Liga I, negociat de președintele LPF Dumitru Dragomir.

„Se încearcă rămânerea a 18 echipe în Liga I, dar eu sper ca membrii Comitetului Executiv să aibă destul de mult discernământ. Experiență au. Să aplice regulamentul așa cum este el. Ă‚sta e punctul meu de vedere pe care mi-l voi exprima la Comitetul Executiv. Nu mă interesează drepturile TV. E o problemă care nu mă interesează, nu am fost consultat nici când s-au încheiat contractele, nici când s-au purtat discuțiile. Cei care au negociat trebuiau să lase din punctul meu de vedere o portiță prin care să se spună că modificarea sistemului competițional voit, printr-o hotărâre, sau forțat, prin regulament, când nu se îndeplinesc condițiile regulamentare, nu impune schimbarea condițiilor contractuale. Nu s-a întâmplat asta, nu e problema mea, e problema celor care au încheiat contractul. Eu sunt pentru aplicarea regulamentului sută la sută, pe criteriul sportiv. Și cu locurile așa-zis vacante să rămână atâtea câte se poate, 16, 15 sau 17. Câte se poate. În principiu, data Comitetului Executiv este stabilită pentru vineri, 21 iunie, ora 12.00”, a mai afirmat Sandu.

Cluburile Concordia Chiajna și CSMS Iași au retrogradat la finalul ediției 2012-2013, încheind campionatul pe pozițiile 15 și 17 ale clasamentului.

Dintre cele 18 grupări din Liga I, cluburile Rapid, Universitatea Cluj și CS Turnu Severin nu au primit licența pentru a evolua în ediția 2013-2014 a Ligii I și au fost retrogradate. CS Turnu Severin a retrogradat și în urma rezultatelor obținute în Liga I.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Umilit luni de zile la şcoală, un băieţel de 10 ani a ales moartea. 200 de persoane au venit să îl conducă pe ultimul drum pe Sammy, în SUA
Umilit luni de zile la şcoală, un băieţel de 10 ani a ales moartea. 200 de persoane au venit să…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×